Actual

Primarul comunei Camenca, raionul Glodeni, s-a stins din viață

Primarul comunei Camenca din raionul Glodeni, Ion Postolachi, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de Primăria comunei.

Rămas bun, Domnule Primar!
Rămas bun, prieten drag!

Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoșirea sa, dar moartea a fost mai puternică și ni l-a smuls dintre noi! De acum înainte nu-l vom mai vedea decât prin fereastra amintirilor pe Domnul Primar Ion Postolachi. Nu ne rămâne decât să îl păstrăm în inimile noastre tot restul vieții.

Primar al comunei Camenca în perioada 2019 – 2021, domnul Postolachi Ion a căutat necontenit modalități de îmbunătățire a calității vieții comunității locale, dovedind în toată activitatea sa perseverență, consecvență și profesionalism.

Acum, în aceste clipe de adâncă tristețe este foarte greu să găsim cuvintele, pentru că nimic nu mai poate mângâia sufletele familiei greu încercate. Transmitem pe această cale, sincere condoleanțe membrilor familiei îndurerate și sperăm din tot sufletul ca prezența și sentimentele de compasiune ale rudelor, prietenilor și tuturor celor care le sunt alături în aceste clipe grele, să le aducă alinare și mângâiere.

Dumnezeu să-l ierte și să-i primească sufletul în grădina sa!
Doamne, odihnește-l în pace pe Domnul Primar!”, se arată în mesajul publicat.

Menționăm că Ion Postolachi a ajuns primar, fiind candidat din partea Blocului ACUM.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus