Politic

Reacția lui Litvinenco după ce i s-a cerut demisia: Mai multe convorbiri de-ale mele au fost trunchiate, deplasate şi rupte din context, fapt care a dus la denaturarea informaţiei cu scop de manipulare şi fabricare a unor falsuri grosolane

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție referitor la „discuțiile trunchiate” apărute în spațiul public, dar și solicitarea unora de a demisiona din funcția de ministru. Astfel, Litvinenco declară că, în așa mod ,,hoţii şi bandiţii încearcă din răsputeri să destabilizeze situaţia din ţară”.

,,Ajunşi în pragul disperării, încolţiţi din toate părţile de justiţie, de presă, de oameni, de comunitatea internaţională, care le-a aplicat sancţiuni fără precedent, hoţii şi bandiţii încearcă din răsputeri să destabilizeze situaţia din ţară. Unii – pentru a scăpa cu zile la libertate, alţii – la comanda stăpânilor din străinătate, dar cu toţii vor să deturneze parcursul pro-european al Republicii Moldova. Pentru aceasta ei nu economisesc nici resurse (furate de la oameni), dar nici nu se sfiesc să aplice cele mai mârşave metode de intimidare şi manipulare contra celor care le stau în cale. Coruperea, minciuna, filarea, ameninţarea, fabricarea falsurilor şi propaganda prin mass-media şi reţele sociale sunt folosite la turaţie maximă, pentru a atinge acest scop. Spargerea conturilor şi interceptarea ilegală a corespondenţei private a preşedintelui şi ale membrilor guvernului sunt ultimele isprăvi la care a recurs alianţa hoţilor în acest sens.” a spus el.

În acest context, Livtinenco spune că unele mesaje au fost trunchiate iar altele scoase din context pentru discreditarea sa.

,,Aşa cum am declarat anterior, în rezultatul spargerii contului meu personal de pe o reţea de socializare, în spaţiul public au fost publicate fragmente din corespondenţa mea. Mai multe convorbiri de-ale mele au fost trunchiate, deplasate şi rupte din context, fapt care a dus la denaturarea informaţiei cu scop de manipulare şi fabricare a unor falsuri grosolane în adresa mea, a colegilor şi a familiei mele. După ce au văzut că nu au nimic cu ce să mă șantajeze, au recurs la falsificări și „desenări” grosolane. Și vor mai continua, fiindcă nu au de gând să se oprească aici.” a mai spus el.

În această ordine de idei, Litvinenco declară că ,,nici pe parcursul mandatului și nici înainte de acesta nu am comis acte care să încalce legea sau să atragă orice alt fel de sancţiune.”

,,Sunt gata să răspund pentru acțiunile mele în fața cetățenilor, dar nu mă voi lăsa intimidat în faţa hoţilor şi corupţilor care au jefuit ţara timp de 30 de ani şi care vor să-i oprească parcursul spre libertate, democraţie şi prosperitate” a conchis el.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus