Politic

Recean la întrevederi cu parlamentari germani: „Statutul de țară candidată la UE a devenit o forță motrice pentru reforme și modernizare”

Consolidarea parteneriatului politic și economic moldo-german a fost discutată în cadrul întrevederilor prim-ministrului Dorin Recean cu Michael Roth, președintele Comisiei de politică externă a Bundestagului, Johannes Schraps, președintele grupului de prietenie parlamentară moldo-germană, Anton Hofreiter, președintele Comisiei de relații cu Uniunea Europeană, și cu mai mulți membri ai Parlamentului german.

Discuțiile au vizat subiecte privind extinderea colaborării în domenii cheie, progresele semnificative pe care țara noastră le-a realizat în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, inclusiv pentru combaterea corupției și fortificarea statului de drept. 

„Statutul de țară candidată la UE, obținut de țara noastră, a devenit o forță motrice pentru reforme și modernizare. Contăm pe sprijinul politic al Germaniei pentru deschiderea negocierilor de aderare”, a menționat la întrevederi prim-ministrul Dorin Recean.

Parlamentarii Bundestagului au recunoscut importanța reformelor pe care le întreprinde Republica Moldova și au reiterat susținerea Germaniei în procesul de realizare a agendei europene.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus