Politic

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Ruslan Lungu, a avut o întrevedere cu reprezentanții Fundației Germane pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ)

Astăzi, 23 aprilie 2024, Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Ruslan Lungu,  a avut o întrevedere cu reprezentanții Fundației Germane pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ). Părțile au discutat despre stabilirea priorităților de cooperare  și domeniile exacte în care Ministerul Justiției va primi asistența IRZ.

În debutul ședinței, secretarul de stat a adus mulțumiri reprezentanților Fundației pentru deschiderea, în continuare, de a oferi asistență în procesul de reformare a sistemului justiției, menționând despre proiectele deja inițiate, ce au vizat sistemul progresiv de executare a pedepselor privative de libertate și reglementarea aspectelor activității traducătorilor și interpreților.

În vederea continuării cooperării, au fost prezentate necesități de asistență pe segmentul reprezentării Republicii Moldova la CtEDO și punerea în executare a hotărârilor, cooperării juridice internaționale, precum și administrării profesiilor și serviciilor juridice, în deosebi în procesul de transpunere a acquis-ul Uniunii Europene în legislația națională. De asemenea, a fost menționată necesitatea suportului tehnic pentru digitalizarea mai multor procese aferente activității profesioniștilor liberi din domeniul justiției, fiind menționată experiența vastă a Germaniei în acest sector.

La rândul lor, reprezentanții Fundației IRZ și-au exprimat disponibilitatea de a oferi suport în procesul de armonizare a legislației naționale la cea comunitară, precum și la îndeplinirea altor angajamente ale Ministerului Justiției ce derivă din documentele de politici.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus