Social

Șeful adjunct al Poliției de Frontieră au participat la întrevederea cu reprezentanții Coastei de Gardă a Statelor Unite și Ambasadei SUA în R.Moldova

Șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Daniel Martnos în comun cu un grup de factori de decizie din cadrul IGPF, condus de șeful DGCF Diana Salcuțan, au participat la întrevederea cu reprezentanții Coastei de Gardă a Statelor Unite și Ambasadei SUA în Republica Moldova. Întrevederea a avut loc în data de 5 noiembrie 2021, pe teritoriul portului Giurgiulești.

În cadrul ședinței, echipa managerială a Poliției de Frontieră a venit cu o prezentare privind situația în punctul de trecere portuar Giurgiulesti, în contextul securizării frontierei de stat și asigurări fluidizarii traficului transfrontalier.

Subiectele abordate s-au axat, în special, pe procedurile de control al navelor, tehnicile și echipamentele de operare, inclusiv conlucrarea autorităților desconcentrate în port. Un alt punct al discuțiilor s-a conturat asupra instruirii angajaților și formarea lor profesională în domeniul controlului navelor, dar și preluarea celor mai bune practici.

În finalul întrevederii polițiștii de frontieră și-au exprimat dorința și disponibilitatea pentru o conlucrare eficientă în continuare, cât și avansarea cooperării bilaterale pe mai multe domenii de interes.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus