Politic

Vicespeakerul Mihail Popșoi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Chinei în țara noastră, Yan Wenbin

Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin.

Vicespeakerul l-a felicitat pe Yan Wenbin cu ocazia începerii misiunii în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului diplomatic.

„Sunt sigur că, prin activitatea desfășurată, veți contribui plenar la consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și China” a menționat Mihail Popșoi.

Excelența Sa Yan Wenbin a mulțumit pentru primirea călduroasă și a asigurat că va depune tot efortul pentru a contribui la dezvoltarea raporturilor de cooperare dintre cele două țări.

Mihail Popșoi a exprimat recunoștință Guvernului Chinei pentru asistența tehnică constantă oferită Republicii Moldova.

„Ne dorim să dezvoltăm și să implementăm în continuare cât mai multe proiecte care să contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor”, a punctat vicepreședintele Parlamentului.

În context au fost reliefate noi oportunități în cooperarea moldo-chineză pe mai multe dimensiuni.  

În special, au fost puse în discuție modalitățile de sporire a colaborării economice și comerciale dintre țările noastre, inclusiv atragerea de noi investiții chineze în economia Republicii Moldova.

Oficialii au mai discutat despre situația social-politică din țara noastră, dar și din regiune.

Menționăm ca Yan Wenbin și-a început activitatea în calitate de ambasador la Chișinău pe data de 26 ianuarie 2022.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus