VIDEO // „Afacere de familie” cu iz penal, la IP Edineț. Doi polițiști implicați într-un dosar de trafic de droguri de sute de mii de lei
Doi angajați ai IP Edineț, cumnat și cumnată, dar și fratele unuia dintre ei, sunt implicați într-o schemă de trafic de droguri în valoare de 250 000 de lei, despre care a anunțat IGP acum două săptămâni. Cei trei comercializau marijuana pe teritoriul raionului Edineț și Briceni. Procurorul face trimitere la secretul anchetei, iar șeful IP Edineț susțin că unul dintre ei s-ar fi concediat înainte de a fi reținut, chiar dacă în timpul reținerii acesta purta uniforma de polițist.
Este vorba despre cauza penală cu Nr.2023070011 pornită în data de 13 Ianuarie curent de către ofițerii din cadrul IP Briceni și cei de la Direcția Nord a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, pe faptul circulației ilegale a drogurilor, etnobotanicilor sau analogilor acestora, transmite PulsMedia.MD
Ulterior, după o investigație complexă, de aproximativ 5 luni, oamenii legii au dat peste cap activitatea grupului criminal organizat, doi dintre care s-au dovedit a fi doi angajați ai IP Edineț.
Cei vizați ar fi polițistul Dan T., în vârstă de 23 de ani, originar din Cepeleuți, fratele său Cristian T. în vârstă de 28 de ani și soția acestuia, la fel angajată a IP Edineț, Olga T, care ar avea statut de bănuit în dosar.
Dan T. a fost reținut de către colegii săi, la data de 28 Aprilie curent, în timp ce se deplasa în uniforma de serviciu, în automobilul său de model Volkswagen cu plăcuțe de înmatriculare de Bulgaria, și avea ca pasager un tânăr de 22 de ani, la fel originar din Cepeleuți, Edineț.
În mașină oamenii legii au depistat un pachet de politien în care se afla o substanță verde uscată mărunțita asemănătoare cu marijuana.
Cei doi frați au fost escortați la IP Briceni, unde au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior au primit mandate de arest, unul 30 de zile, altul 20 de zile, iar polițista este cercetată în stare de libertate.
Solicitat telefonic, Ion Gherman, procurorul care gestionează cazul a evitat să discute despre acest caz făcând trimitere la secretul anchetei, dar nici nu a vrut să comunice dacă a solicitat conducerii IP Edineț suspendarea din funcție pe perioada anchetei a celor doi polițiști implicați într-un dosar pentru trafic de droguri.
Nici șeful IP Edineț, Anatolie Gonța, nu a fost mai generos în a oferi detalii despre acest caz.
Gonța ne-a sugerat să adresăm toate întrebările către procurori și a menționat că polițistul Dan T. s-ar fi concediat din cadrul IP Edineț, înainte de a fi reținut, asta chiar dacă din imaginile din timpul reținerii se vede că Dan T. era în uniforma de polițist, iar în comunicatul IGP se menționează că șoferul Volkswagen-ului era un „angajat cu statut special”.
Șeful IP Edineț a refuzat să vorbească și situația subalternei sale, Olga T, în apartamentul căreia s-au găsit droguri, dar susține că nu mai sunt angajați ai IP Edineț care ar fi implicați în scheme de trafic de droguri.
Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!