Actual

VIDEO // Doi bărbați de 30 și 36 de ani, locuitori ai capitalei, au fost reținuți, fiind suspectați de circulația ilegală de droguri

Ofițerii secției investigare infracțiuni de la Botanica au deconspirat activitatea infracțională a doi bărbați de 30 și 36 de ani, locuitori ai capitalei, suspectați de comercializarea drogurilor.

Aceștia vindeau drogurile prin intermediul aplicației ,,Telegram”, după ce le împachetau în doze mai mici, iar ulterior le plasau în diferite ascunzișuri din sectorul Botanica.

Potrivit oamenilor legii, în timpul perchezițiilor la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat 31 de pachețele cu o substanță albă cristalină cu miros specific, învelite în bandă adezivă. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, fiind judecați pentru jaf.

Valoarea drogurilor ridicate a fost estimată la 12 000 de lei.

Drogurile au fost ridicate și expediate la expertiză.

Bărbații sunt cercetați penal în stare de arest, iar conform legislației, pentru fapta comisă ei riscă pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Polițiștii continuă măsurile de investigare și urmărire penală în stabilirea altor persoane complici la infracțiune.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus