Social

VIDEO // Șoferiță din Ucraina, reținută: Drogurilor de 6,6 milioane lei ascunse în motoare electrice pentru pomparea apei

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii DGUP și INI, anunță reținerea unei șoferițe care a sosit din Odesa prin Palanca și care transporta camuflat în motoare pentru pomparea apei droguri în sumă estimativă de 6,6 milioane lei.

Drogurile de tip alfa-PVP (cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului) au fost astfel camuflate în patru motoare electrice, ambalate în 21 pachete. Cantitatea totală a drogurilor este de 11 kg și au fost introduse în țară în ziua de duminică.

Șoferița are vârsta de 41 de ani și conducea un microbuz în care transporta cutiile de carton în care motoarele care conțineau drogurile erau depozitate. După ce a traversat frontiera, în baza măsurilor de investigație, microbuzul a fost oprit de ofițerii INI. Astfel, drogurile au fost indisponibilizate, ca probă la dosarul penal, iar microbuzul a fost ridicat în calitate de mijloc folosit la comiterea acestei fapte de contrabandă, pentru eventuala confiscare în folosul statului.

Ulterior demersului procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea acesteia în arest preventiv pentru 20 de zile. Urmărirea penală continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus