Social

VIDEO // Un bărbat de 25 de ani, locuitor al orașului Soroca a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de huliganism

Un bărbat  de 25 de ani, locuitor al orașului Soroca, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de huliganism. Polițiștii din Soroca au fost sesizați despre faptele ilegale ale unui bărbat care, aflându-se în curtea unui local din același oraș,  ar fi efectuat două împușcături în direcția verticală dintr-o armă, astfel, încălcând ordinea publică și  punând în pericol siguranța cetățenilor. 

De asemenea, acesta este suspectat că ar fi stropit cu alcool mai multe persoane care se odihneau în local, iar la solicitarea administrației localului, de a înceta acțiunile  și de a părăsi incinta cafenelei, bărbatul  l-ar fi amenințat cu aplicarea violenței, aplicându-i  o lovitură cu pumnul în regiunea capului.

Oamenii legii au înregistrat cazul, iar ca urmare a acțiunilor întreprinse suspectul a fost reținut.

În urma efectuării   perchezițiilor autorizate în două gospodării, unde suspectul s-a aflat în ultima perioadă, polițiștii în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Soroca, au depistat și  ridicat două arme. 

De asemenea, au fost depistate un încărcător, un cartuș și un baston metalic. Audiat de polițiști, suspectul a comunicat  că le-ar fi procurat de pe un site de anunțuri din țară. Obiectele au fost ridicate, sigilate și îndreptate la expertiză. 

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism agravat. Conform legislației în vigoare, bărbatul  riscă privațiune de libertate de la 3 la 7 ani.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus