Politic

Partidul „ȘOR” condamnă noul val de represalii și intimidare la adresa membrilor și simpatizanților săi

Partidul „ȘOR” condamnă noul val de represalii și intimidare la adresa membrilor și simpatizanților săi, cu doar o zi înaintea mitingului pașnic, programat de Mișcarea Pentru Popor în fața Parlamentului, pentru a-i cere guvernării achitarea integrală a facturilor pentru lunile de iarnă. Frica animalică a regimului Sandu-PAS față de propriul popor, adus în pragul sărăciei, îi face să folosească toate instrumentele statului polițienesc împotriva cetățenilor pașnici. Astfel a comentat Partidul Șor perchezițiile de astăzi, la membrii și simpatizanții partidului.

,,După cum am avertizat vineri, regimul a recurs la șantaj, amenințări, rețineri, pentru a-i speria pe oameni și a-i determina să nu iasă duminică în stradă, ca să ceară achitarea integrală a facturilor. Ne așteptăm și la provocări inventate de mintea bolnavă a celor de la guvernare, care vor să împiedice cu orice preț o manifestație pașnică. În loc să soluționeze problemele oamenilor, regimul Sandu-PAS le înmulțește, seamănă frică și deznădejde în Moldova. Noi vom rezista și chiar vom deveni mai statornici în lupta noastră pentru interesele cetățenilor Republicii Moldova, pentru interesele țării noastre.”, se arată în mesaj.

În acest context, Partidul Șor se adresează către toate formațiunile politice de opoziție, către societatea civilă, să ia atitudine și să condamne ferm intimidarea fără precedent a celor care au voce critică la adresa conducerii țării: ,,Regimul distruge deja orice element al statului de drept în Moldova.

,,Îi cerem repetat regimului să pună capăt abuzurilor și fărădelegilor, să respecte dreptul constituțional al cetățenilor la exprimarea opiniei. Reiterăm invitația pentru ambasadorii străini, acreditați la Chișinău, să ia atitudine față de încălcarea dreptului la libera întrunire și a pluralismului politic. Îi invităm personal să fie prezenți la mitingul pașnic de duminică al Mișcării Pentru Popor, pentru a se convinge de caracterul pașnic al acestuia.”, se mai menționează în comunicat.

Partidul Șor invită, mâine, duminică, la acțiunea pașnică a Mișcării Pentru Popor, ora 13:00, la Parlament.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus